2 ani de vacanta de pe blog, dar si cartea mea favorita de la Jules Verne.
Stiu ca am citit-o cand eram prin clasa a 2-a sau ceva asemanator. Am citit-o in 3 zile si era un adevarat record pe atunci. Am inceput-o vineri seara si am citit pana duminica. In mare parte noaptea. Si pe atunci incepeam sa descopar cititul sub patura la lumina lanternei...
Dar nu despre asta vorbim. Ci despre revenire. 2 ani in care nu am mai simtit nevoia sa scriu. Si acum ea revine. Si nu am vrut sa fac alt cont. Am vrut sa fiu tot Samira (nici nu mai stiu de ce alesesem pseudonimul, dar stiu ca se gaseste asta prin primul post), sa fiu tot eu si in acelasi timp alta. Sa vad cat m-am schimbat, pentru ca simt asta. Simt ca m-am schimbat grozav.
Sunt la facultate acum. Un pic departe de casa dar foarte aproape in acelasi timp. Desi nu mai vorbesc cu ai mei 2 ore seara la cina, ci 5 minute la telefon, simt ca vorbesc lucruri importante. Mai apropiate, mai profunde. Spun mai mult in mai putin. Sigur ca se bucurau sa le impartasesc toate lucrurile de peste zi, dar chiar conteaza asta? Acum le spun ce ma ingrijoreaza, si nu la capitolul "stirea zilei", ci la capitolul eu si grijiile mele de viitor. Am invatat sa le spun cand sunt lucruri care nu imi convin, sa am mai multa personalitate si sa nu incerc mereu sa raman in limitele normalului lor pentru a nu-i dezamagi. Sa fiu altfel uneori, sa fiu in dezacord cu ei si chiar sa ma mai cert cu ei, nu este un lucru rau. Se rezolva tensiunile existente si evoluam mai uniti.
Am facut multe lucruri in acesti 2 ani. M-am schimbat mai mult in 2 ani decat in toti ceilalti 19 la un loc. Mi-am gasit in sfarsit prietenii aceia care vor ramane pe viata. Un grup gen "toti pentru unul si unul pentru toti". Si stiu ca postasem ceva asemanator. Cu "Liceenii e doar un film"??? sau asa ceva. Nu e doar un film. Exista si e chiar viata mea.
