Ce am mai invatat

Am incetat cautarile in multimile strazii, am renuntat sa incep ziua cu dorinta de a te vedea, siragurile de fluturi si-au stins zborul incet incet si vocea mea nu se mai zbate cand se intoarce spre tine.

Dupa un an si jumatate.

Dar am invatat sa fac alte lucruri.

Am invatat...

• Sa nu mai alerg spre tine doar pentru ca simt nevoia de tine. Sa alerg spre tine doar cand stiu ca asa iti este mai bine.
• Sa iti daruiesc ceva nu ca sa fii impresionat de mine, ci doar pentru ca stiu ca ai nevoie.
• Sa nu mai fac lucruri doar ca sa sper ca te vei indragosti de mine. Sa fac doar ce imi place mie.
• S-o accept pe Ea nu pentru ca sper ca nu va fi nevoie pentru mult timp. S-o accept pentru ca stiu ca Ea este pentru tine.
• Sa nu mai cred ca cu mine lucrurile mici devin mai frumoase. Sa stiu ca pentru tine cu Ea sunt mai frumoase decat pentru mine cu tine.
• Sa fiu acolo pentru tine, doar cand ai nevoie, fara sa te sufoc.
• Sa-ti fiu cea mai buna prietena si sa te iubesc in tacere.

Oare am invatat?

2 ani de vacanta...

2 ani de vacanta de pe blog, dar si cartea mea favorita de la Jules Verne.

Stiu ca am citit-o cand eram prin clasa a 2-a sau ceva asemanator. Am citit-o in 3 zile si era un adevarat record pe atunci. Am inceput-o vineri seara si am citit pana duminica. In mare parte noaptea. Si pe atunci incepeam sa descopar cititul sub patura la lumina lanternei...

Dar nu despre asta vorbim. Ci despre revenire. 2 ani in care nu am mai simtit nevoia sa scriu. Si acum ea revine. Si nu am vrut sa fac alt cont. Am vrut sa fiu tot Samira (nici nu mai stiu de ce alesesem pseudonimul, dar stiu ca se gaseste asta prin primul post), sa fiu tot eu si in acelasi timp alta. Sa vad cat m-am schimbat, pentru ca simt asta. Simt ca m-am schimbat grozav.

Sunt la facultate acum. Un pic departe de casa dar foarte aproape in acelasi timp. Desi nu mai vorbesc cu ai mei 2 ore seara la cina, ci 5 minute la telefon, simt ca vorbesc lucruri importante. Mai apropiate, mai profunde. Spun mai mult in mai putin. Sigur ca se bucurau sa le impartasesc toate lucrurile de peste zi, dar chiar conteaza asta? Acum le spun ce ma ingrijoreaza, si nu la capitolul "stirea zilei", ci la capitolul eu si grijiile mele de viitor. Am invatat sa le spun cand sunt lucruri care nu imi convin, sa am mai multa personalitate si sa nu incerc mereu sa raman in limitele normalului lor pentru a nu-i dezamagi. Sa fiu altfel uneori, sa fiu in dezacord cu ei si chiar sa ma mai cert cu ei, nu este un lucru rau. Se rezolva tensiunile existente si evoluam mai uniti.

Am facut multe lucruri in acesti 2 ani. M-am schimbat mai mult in 2 ani decat in toti ceilalti 19 la un loc. Mi-am gasit in sfarsit prietenii aceia care vor ramane pe viata. Un grup gen "toti pentru unul si unul pentru toti". Si stiu ca postasem ceva asemanator. Cu "Liceenii e doar un film"??? sau asa ceva. Nu e doar un film. Exista si e chiar viata mea.

Copilul din fantana

Pentru cei care cunosc Piata Sfatului din Brasov, cu fantana arteziana si porumbeii, le va fi mai usor sa-si inchipuie situatia. Un copil, 2-3 ani, un tata, 45-50 ani, o zi calda de vara.

Tatal trimitea sms-uri sau juca ceva pe mobil. Copilul alerga in jurul fantanii. S-a tarait pe jos si si-a murdarit mainile si genunchii, apoi a mers si l-a mangaiat pe tata, pe camasa alba. Tatal nimic. Copilul si-a scos o sanda si a inceput s-o roada. Apoi a aruncat-o mai incolo. A mai dat cateva ture. S-a intins pe marmura si facea tumbe, statea in cap, se rostogolea parca era pe covor. Apoi a vrut sa incerce apa de la arteziana. A incercat-o. Tatal se juca in continuare. Copilul a speriat porumbeii. Trecatorii radeau. Apoi a sunat mobilul (poate mama). L-a insfacat pe copil, a vrut sa-i puna sandaua, copilul urla si plangea. I-a scos si a doua sanda. A luat sandalele intr-o mana, copilul in alta si a plecat... Pacat de copil, cu ochii mari si albastri si buclele blonde. Halal parinti. Si culmea e ca acesti copii cresc normal. In schimb, cu cat ai mai multa grija, cu atat aluneca, isi sparg capul, isi rup mainile, dintii le vor creste strambi, vor face toate bolile copilariei si inca altele. Daca in schimb nu ai grija de ei, vor fi sanatosi si nu vor pati nimic, ca si copiii cersetori, ce canta pe strazi italienesti, "in mizeria frumusetii lor cu ochii mediteraneni" (Lorelei).

Trece bacu'... Bine-mi pare???

• A trecut si bacul. Si a trecut cu bine. Mai urmeaza admiterea si apoi vacanta.
• E trist totusi. Pana acum totul era asa sigur ca nu prea aveai ce sa schimbi. Mergeai la gradinita, apoi la scoala, apoi la liceu. Un traseu bine definit. Acum se va schimba. Incepe viata pe cont propriu, responsabilitatile, facultatea, primul serviciu, independenta casnica si financiara... Si nimic nu mai e sigur. Nu stii cum te vei descurca si ce va urma. Patrunzi in viata, spre necunoscut. Poate in cativa ani vei fi si casatorit, cu familie, casa si masina. Poate vei ajunge singur la 30 si vei incepe sa te panichezi. Poate vei pleca din tara. Poate vei face cariera. Poate vei muri calcat de o masina. Si e trist ca nu mai esti copil si totul se complica... Putin cate putin...
• Clasa a 12-a a ramas in urma. Niste ani minunati cei de liceu... Banchetul a fost parca rupt din basmele cu printi si printese intr-o sala mare de bal... Ultima ora de dirigentie, ultimul clopotel. Citate si randuri in caiete, langa poze si amintiri. Nu am apucat sa-i cunosc pe toti bine. De fapt pe prea putini. Nu le-am spus multora ce mult au insemnat pentru mine. Nu le-am spus nici celora pentru care veneam in clasa a 9a dimineata cu fluturasi in stomac cat de mult au insemnat pentru mine. Dar oare mai conteaza? Daca oricum fluturasii au zburat fara ca ei sa stie?

Unde ai zburat copilarie?

Bacul se apropie cu repeziciune. Dar parca nu el e grija mea. Sunt melancolica. Sunt trista. Am realizat ce repede trece vremea. Imi aduc aminte de lucruri ce au fost acum 10 si parca au fost ieri. Priveam cu teama la fetele de liceu si ma gandeam cat de mult mai am pana voi fi ca ele. Si imi imaginam ca si eu voi ca ele candva. Dar parca sunt tot eu de atunci. Si fetele de liceu nu imi par ca mine. Dar nu imi par nici ca cele pe care mi le imaginam eu atunci. Si totusi au trecut 10 ani. Si vor mai trece. Si imi dau seama ca vor trece la fel de repede ca si anul acesta, si inca 10, si inca 10, si inca 10, 10 si gata... Si totul se va stinge intr-o liniste surda pe care lumea nici nu o va sesiza. Va continua sa se invarta. La fel de repede...
Nu mai ma dau in leagan si nu ma mai joc de-a v-ati ascunselea, nu mai mi-e frica de intuneric sau de fulgere... Mi-e frica de timp.

Timpul trece si printre carti...

     Cu pasi abatuti se indrepta spre biblioteca scolii. Cu acelasi aer abatut trase de usa. Nu se deschise. Mai trase o data. Fara rezultat. Apoi reactiona. Parca scria ceva pe usa. Se dezmetici si citi. ~Biblioteca e inchisa pentru inventar. Va rugam returnati cartile imprumutate~. Parca nu intelegea. Nu era nimic de inteles. Era mai degraba straniu. Inventarul nu se face in timpul anului scolar. Dadu sa plece cand aparu salvarea. Da. E bibliotecara. Tanti aia care vorbeste mult, care te imbie cu mostre Oriflame si care te asteapta de fiecare data entuziasmata, cu carti si cataloage de cosmetice. Aceeasi tanti care se da peste cap pana gaseste un volum ratacit, dar de care tu ai nevoie. Aceeasi tanti care nu stie ca imprimanta nu merge din lipsa de tus si nu pentru ca ar avea virusi. Aceeasi tanti care te ascunde printre nesfarsitele rafturi ale bibliotecii cand directoarea are o zi proasta. Da. Era ea. Servus, zise ea ca de obicei. Buna ziua. Trebuie sa fac inventarul. De ce? Pai se inchide biblioteca. (Poftim? De ce se inchide? Cea mai vasta biblioteca la nivel de licee? De ce? Ce vor sa faca in locul ei?) Moment de liniste. Apoi tanti bibliotecara reia, parca panicata: trebuie sa strang toate cartile imprumutate. De saptamana viitoare vin prin clase. De ce? raspunsei fara sa inteleg. Pai sa fie in ordine pentru cine vor aduce in locul meu. (Poftim? Dar de ce? De ce o dati afara? imi venea sa strig. Ce v-a facut? E atat de draguta! Ce putea gresi? Pe cine sa aduceti? De ce o intristati asa?) In schimb, am zambit trist. Mi-a raspuns la fel. Parca ii venea sa planga. M-am intors la fel de abatuta, am dat buna ziua si am plecat. Apoi, cand m-am dezmeticit, colega mea mi-a dezvaluit misterul. Iese la pensie. Ce credeai ca o concediaza? (Pai ce sa cred? Nu arata de pensie, e atat de draguta, imi venea sa plang cu ea.). Deci da. Si printre carti timpul trece, viata trece, ele raman totusi vesnice. 

     Ma simt din nou tare batrana. Realizez tot mai des ce repede trece timpul. Uneori nu imi dau seama cand o sa am timp sa fac ceva in viata asta ca trece incredibil de repede...

Final answer: D. It is written

     Maktub... asa e scris... whatever. Tot aia e esenta. Important e daca destinul chiar ne este scris. Intreband acest lucru la religie, am primit un raspuns de genu': nu ne este scris, dar Dumnezeu stie care va fi pt ca El este atotstiutor. Bun. Va intrebati daca nu se bat cap in cap. Asa ziceam si eu. Explicatia a venit prompt. Probabil stiti cazurile cu oamenii aceia care apartin Martorilor lui Iehova si nu accepta transfuzii de sange, crezand ca odata cu acestea primesc si pacatele donatorului. Un astfel de om, ajungand la spital, risca sa moara daca nu i se face transfuzie, caci a pierdut mult sange. Doctorul stie deci ca fara transfuzie omul moare. Dar nu el l-a facut sa aleaga asta. Omul alege asta caci asa e in firea lui. Cam asa si cu Dumnezeu. Noi alegem dar Dumnezeu stie dinainte ce. 

     Am vazut Slumdog Millionaire, si da, isi merita Oscarurile de 10 ori. Intrebarea care imi vine din nou: ne este scris? Exista destine asa intens studiate, presarate cu simboluri si coincidente menite a se intampla asa? Faptul ca Jamal a avut parte de ce a avut, a fost doar un complot al sortii, fara ca vreo decizie de-a lui sa conteze?

Printul brunet pe cal alb este un print alb intr-o limuzina neagra

     Citeam mai demult in Shogun (de James Clavell) cum europenii nu se spalau. In perioada marilor descoperiri geografice, a colonializarilor si chiar mai apoi... ne lipsea igiena. Apa si aerisitul incaperilor pareau surse de boala si singurul tratament in caz de orice boala era o metoda foarte vampirista as putea spune... bolnavul era de-a dreptul golit de sange. Asta ca asta dar urmarind filmul Ducesa (trailer) n-am ajuns decat la o singura concluzie... Se putea si mai rau. Lumea 'evoluata' de atunci, lumea buna, inalta societate... putea fi si mai incuiata de atat. De fapt era o lumea nu buna, ci de-a dreptul mizera. Instabilitatea financiara a femeilor, care erau desconsiderate si depindeau de barbati, ducea la casatorii din interes. Cat mai repede si cat mai bine. Nu il cunosteai, nu il iubeai, dar trebuia. Urmau desfrauri, aventuri, barfe, violuri si bomboana de pe tort - sa traiesti in casa cu sotul si amanta lui, sa mai cresti si copilul cu fosta amanta. Deci chiar trebe vazut filmul. Ce e mai rau e ca toate astea nu se schimba. Adica chiar daca acum femeile au drepturi si se pot intretine singure, sunt destule care aleg inca acea cale usoara. Iti place nu-ti place, e batran, prost sau violent... Nu conteaza. Tu nu trebuie decat sa te ingrijesti ca menajera sa-si faca treaba si sa-ti iei tzoale pentru iesirile in 'lumea buna'. El plateste restu'. Ce poate fi mai simplu? Ce ma intreb e urmatorul lucru? De ce naiba le barfim pe islamice? De ce am mai militat atata pentru drepturile femeilor si am vrut libertate cand de fapt se pare ca ne place sa fim dependente si subjugate? Pentru toate duduile alea care isi petrec toate zilele la solar, manichiura, masaj, sauna, coafor etc si seara ies cu toti oamenii de afaceri pe care acasa ii asteapta sotiile si copiii... treziti-va! Aia nu e viata... E comert. Cand v-ati uzat ei isi cumpara alta. Unde sunt toate clipele alea din copilarie cand visati la feti frumosi si cai albi? La printi si baluri si floricele? Te-ai gandit tu la 5 ani ca ti-ai dori in loc de print pe cal alb un batranel in limuzina? Nu. Dar in ritmul asta, peste cativa ani, copile de 3 ani se vor gandi.

Un dans pentru o viata

     Am urmarit pentru a nu stiu cata oara filmul Anna si regele (trailer). E mai vechi; de prin '99. E o combinatie de istoric, romance si drama. Ce ma frapeaza la filmul asta sunt personajele. Regele Siamului inspira ideea de om puternic, curajos, inteligent, strategic, care gaseste solutia perfecta in orice situatie, dar si foarte sensibil si generos. Si cand mai e si un actor frumos parca totul e de basm. Jodie Foster in rolul Annei nu m-a impresionat peste masura, desi fiind printre cele mai destepte femei de la Hollywood, cu o diploma de Yale in buzunar si 2 Oscaruri, merita toate aplauzele. Dar e potrivita rolului in orice caz. E tipul de femeie rationala, curajoasa, inteligenta, ce uzeaza de aspectul fizic foarte rar si atunci doar ca sa atraga atentia intr-un mod cu totul aparte. Faptul ca ei se sacrifica pentru binele Siamului e foarte emotionant. Nu stiu cum e dar nu mi-as dori sa am parte de o poveste de dragoste ca a lor. Desi cum se zice 'traita intr-o clipa cat altii intr-o viata'. Practic ei se inteleg din priviri si singura lor apropiere o constituie 2 dansuri. Replicile fac tot farmecul si faptul ca ei se despart fara ca iubirea lor sa se fi consumat in vreun fel amplifica intensitatea momentului si starpeste comercialul tipic filmelor. Dar te invita la meditatie. Te invita sa te gandesti cum ar fi daca aici si acum ar fi ultima clipa alaturi de persoana iubita. Te invata ca momentele cu adevarat importante din viata pot dura doar cateva secunde. Dar te invata si sa te intrebi daca in aceeasi situatie fiind, te-ai putea multumi cu cateva clipe alaturi de persoana iubita pentru restul vietii in singuratate.

Replici deci:

Everything in Siam has its own time.

When a woman who has much to say says nothing, her silence can be deafening.

I believe there's been enough insult caused by this woman... who believes herself to be the equal of a man.
Not the equal of a man, Chao Phya... the equal of a king.

It is always surprising how small a part of life is taken up by meaningful moments. Most of them, they are over before they start, although they cast a light on the future and make the person who originated them unforgettable. Anna had shined such a light on Siam.

I was only a boy, but the image of my father holding the woman he loved for the last time has remained with me throughout the years.

Din coloana sonora: How can i not love you.

What a wonderful world

     Sunt momente in viata cand crezi ca totul e perfect. Ca nimic nu se poate darama in universul tau perfect. Cand esti cel mai fericit om de pe planeta si nu poti crede ca exista si altii mai fericiti. Si ti-ai dori sa fie mereu asa. Dar cum probabil fericirea o poti simti numai dupa ce ai gustat nefericirea, reapar rautatile lumii ca sa nu uiti sa apreciezi fericirea. Si pentru mine a venit un astfel de moment ieri, cand am inteles ca sunt lucruri minunate mai complexe decat o viata, si care te fac sa simti ca traiesti intr-o clipa cat intr-o viata. Si in astfel de momente intelegi ce efemer e totul, ce mult inseamna sa traiesti aici si acum, simplu si fericit, sa nu lasi durerea si necazurile sa iti distruga micile bucurii ale vietii. De pilda sa dansezi pe What a wonderful world, varianta Over the rainbow. Sa fredonezi cu ceilalti un cantec de munte, sa spui ceea ce simti, sa faci ceea ce gandesti, fara teama de regrete.

     De la o persoana care a dansat ieri, poate pentru ultima data, cu persoana care a invitat-o prima data la dans, cand era ff mica... un simplu sfat: Traieste aici si acum, traieste din plin si fii fericit(a)!

Cea mai interesanta persoana

     Ar fi mai complicat sa zic de unde mi-a venit ideea cu cea mai interesanta persoana intalnita vreodata. Cert e ca mi-a venit. Si m-am tot gandit care e persoana asta pentru mine. De ce mi s-a parut cea mai interesanta nici eu nu stiu. Nu e cea mai frumoasa. Nici cea mai desteapta. Nici cea mai plina de umor. E doar o persoana. Care are ceva in atitudine. Ceva ce atrage si nu iti vine sa iti mai dezlipesti privirea de pe ea. Si nu numai in cazul meu. Dar nu as putea spune ce. Iti da doar impresia ca ar putea fi persoana ideala in orice situatie. Ca ar putea obtine orice doar prin simpla prezenta. Acum trebuie sa adaug ca e de gen feminin si eu la fel. Dar sunt continuare straight. Cred :)).

     Pentru tine cine reprezinta cea mai interesanta persoana intalnita?