Am crescut...

     Ceea ce ieri era 'de-a prinselea' in curtea scolii, astazi e 'cum sa prindem (a se citi agatam) tipa/tipul X'. Ceea ce ieri era 'de-a v-ati ascunselea in jurul blocului', astazi este 'cum sa ne ascundem de problemele adolescentine'. Ceea ce ieri era 'flori fete sau baieti', astazi este 'cluburi tipe sau tipi'. 

     Am crescut. Ursuletul de plus sta uitat pe un raft, caietele de amintiri ni se par prostioare de copii mici, acum nu mai esti in centrul atentiei daca poti sa faci cel mai mare balon din guma de mestecat, ci daca ai masina, haine de firma, fumezi sau ai atitudine de popular. Cand barfesti pe cineva nu o mai faci pentru ca are degetul in nasuc sau arata cu degetul... ci pentru ca poarta shoe-zi desi nu mai sunt la moda. 

     Dar oare acolo, in adancul sufletului, nu ramanem copii toata viata? Nu simtim nevoia de a ne copilari din cand in cand? Nu tanjim chiar si cand nu realizam asta, dupa copilul de altadata?

Ca sa nu spun ca nu am postat ceva...

     Din motive organizatorice, cercetasii brasoveni nu iau parte anul acesta la reuniunea nationala. Asta e. In fine. Si deci am fost azi in Brasov. Am luat parte la serbarea colegiului cu ocazia zilei Sf. Andrei ( CN "Andrei Saguna" ). Si a fost grozav. Au venit Mitropolitul Ardealului, primarul, presedintele Consiliului Judetean, academicieni si fosti absolventi. A fost emotionant. In decurs de 2 ore jumatate toti si-au amintit de momente istorice, de viata la liceu, de scurgerea ireversibila a timpului... E asa feeric. Avem fanfara, cor, ansamblu popular denumit sugestiv "Minisat"... E asa o alternanta de discursuri si momente muzicale... Inchei aici ca nu mai simt nevoia sa adaug ceva... Incepusem cu o asa euforie, dornica sa fac un post filozofic despre timp si viata la liceu... Nu stiu de ce mi-a pierit cheful. Nici sa va spun cum am popicarit asta seara si am facut un half strike... 

P.S. Dar am vazut si Madagascar 2. Genial. Recomand oricui.

Cercetasi! Gata Oricand!

     M-am inscris la Cercetasii Romaniei anul trecut in luna iulie. Ce imi amintesc semnificativ din aceasta experienta este faptul ca mi-am facut prieteni noi. Dar niste prieteni grozavi. Pe aceeasi lungime de unda. Probabil animati de spiritul cercetasesc. Si in afara de faptul ca am facut un rev grozav in 2008 cu ei, sau ca am mai avut un party reusit prin martie, altceva nu prea imi amintesc asa de mare anvergura, in afara de intalnirile noastre la centru sau in oras, in care zicem bancuri, radem si bem ciocolata calda. Dar am fost in decembrie anul trecut la Alba Iulia. Cu ocazia zilei nationale. Intr-un week-end care includea si 1 decembrie ne-am reunit vreo cateva sute de cercetasi. Am dormit in saci de dormit intr-o sala de sport a Colegiului HCC din oras, am mers in excursii prin imprejurimi, am facut o mica vanatoare de comori prin oras, am vizitat monumentele, am participat la festivalul dedicat zilei nationale, respectiv am facut un culoar de torte aprinse prin oras, pe langa care treceau militarii, fanfarele, trecatorii si gurile-casca. Emotionant de altfel. Vreo 15 minute de artificii reusite... Apoi am plecat spre sala de sport si am starnit atentia locatarilor din imprejurimi, care ieseau la ferestre sa vada ce se intampla... In seara deschiderii camp-ului, denumit traditional "Unitate si prietenie", am asistat la niste discursuri destul de touching, stand intr-un frig cumplit pe la ora 22 parca, in jurul unui imens Crin, simbolul Cercetasiei, realizat din lampioane puse pe jos in zapada... Si vineri aventura reincepe...

P.S.: Moto-ul cercetasesc este: "Cercetasi! Gata Oricand!"

Ca m-ai calit... Ca m-ai calit...

Afara-i frig,

In casa-i frig,

Deschid fereastra larg si strig:

Iti multumesc partid iubit!

Ca m-ai calit, ca m-ai calit, ca m-ai calit... 

Geniala reclama. De mult nu am mai auzit dimineata la radio o reclama asa buna... Unele sunt chiar cumplite... Alea la Ford Fiesta sau la imprumuturi bancare sunt doar asa ca sa fie... Dar care e ideea? Pentru ca am fost cuminti... Ne-au pus si apa in piscina, respectiv curent la prize... Ne-au dat si caldura... Ce i-o fi determinat week-end-ul asta sa faca ceva ce nu s-au chinuit sa faca timp de o luna...? Cine stie? Tot ce conteaza e ca e mai confortabila clasa... Dar cum ce-i mult nu-i sanatos... Curentul sa da cu portia doar la orele de info. Sa nu cumva sa jucam Minesweeper in pauze... Si la ora de info, netul e cu portia... Ca s-a schimbat regimul de anul asta, mai dictatorial, si noul profesor crede ca daca ne da net ne uitam pe site-uri porno. Ete na. In clasa a 12-a, cand pot sa discut cu colegii ca nu o sa-i mai vad pentru mult timp zi de zi, sau pot face o varianta pentru bac, ma apuc sa ma uit pe site-uri porno. Ca daca vreau sa ma uit ma opreste cineva acasa... Whatever... Ma duc sa vad ce se mai aude cu Cercetasia si camp-ul de la Alba Iulia cu ocazia zilei nationale... 

Winter time

     Afara e un peisaj de basm. De la fereastra mea vad strada, copacii, aleile... toate toate albite de zapada. De ieri dimineata de cand m-am trezit si am vazut cum ningea de frumos, parca nu m-as mai dezlipi de geam... In sfarsit poate veni Craciunul. Parca mai e un peisaj propice pentru Craciun. Am cautat melodioare cu tematica, mi-am cumparat chiar un cd cu colinde pentru iubitorii de jazz... Nu sunt chiar fan al acestui gen dar la colinde parca prinde bine... Si desi nu stiu ce superstitii populare imi interzic sa ascult colinde pana de Mos Nicolae, eu nu mai am astampar, magazinele sunt ticsite de obiecte de Craciun, bradul cel urias si stramb ca de obicei se gaseste deja in centrul orasului, pe stalpi sunt beculete, desi inca neaprinse, copiii chiuie pe derdelus, se dau cu saniute si lopatele din alea haioase si colorate, pe care ma dadeam si eu, pe care ingheti bine si care iti dauneaza grav sezutului. Dar la varsta lor nici pentru mine nu conta. Nu conta ca aveam tzurtzuri la nasuc, sau ca nu mai imi simteam nici un degetel, sau ca aveam obrajorii rosii si in momentul in care ajungeam in casa incepea dezghetul... al naibii de dureros... Degetele erau strabatute de intzepaturi crunte, obrajorii parca luau foc... Dar nimic din toate astea nu conta. Mai vroiam o data. Si inca o data... Doar o data... Acum nu as mai fi in stare de asta... Sa inghet pana in adancul madularelor... Dar tot imi place... Sa ma plimb cand ninge, sa privesc de la geam, sa admir peisajul acesta plin de dinamism si bucurie... Intr-un mod mai batranesc as putea spune. Da. Am crescut... Nu mai e la fel... Si  ce e mai dureros e ca nici derdelusul nu mai e asa animat si arhiplin ca odinioara... Acum copiii stau la calculator si cauta poze cu Mosul si isi pun oameni de zapada la avatar... Nu ii mai fac ei...  

• Ce urmeaza? Ceva asemanator... Si copilul din fiecare din noi isi va permite pentru 3 zile sa dea glas bucuriei...
• Tu cum simti/astepti Craciunul?

Tigara - dusmanul din mana ta

     Tinerii fumeaza. Multi. Chiar prea multi. Din cauza anturajului, frustrarilor, curiozitatii... etc. Si mai grav e ca ii afecteaza si pe altii... Pe fumatorii pasivi din cercul lor de exemplu. Isi distrug sanatatea, aspectul fizic etc. Si e pacat... Pentru ce? Pentru 43 de substante periculoase? Pe asta sa arunci banii si sanatatea? Ma rog. Asta conteaza mai putin. Asta seara am pus un pariu cu prietenul meu cel mai bun ca pana la sfarsitul lunii ianuarie 2009 pot sa determin psihologic o persoana sa se lase de fumat. Care s-a apucat de scurt timp. Si nu imi place sa pierd. Acum studiam ideile google... Discursuri despre cum e sa fii mai sanatos, fara riduri, odihnit, cu mai multi bani etc... doar renuntand la fumat. Nu va fi de ajuns. As aprecia niste sugestii... Rog deci putinele persoane care citesc blog-ul, ocazional sau frecvent, sa se alature unei cauze nobile si sa ofere idei. Multumesc anticipat.

Un haos de arome si culori

Am citit un articol.

• Si asa mi-am amintit de mirosul de iarna. Dar nu numai. Pana si caldura are un miros specific. Cand vii iarna de afara inghetat, in casa e foarte cald si ti se aburesc ochelarii, ti se dezgheata nasucul, si inauntru miroase a iarna, a acasa si a caldura... Afara miroase a iarna... Miroase a frig. Dar nu frigul din congelator... Fiecare are alt miros. Si simti cum se lipesc narile de frig (nici nu-ti trebuie Picatura), simti cum te inteapa piramida nasucului de frig si ochii lacrimeaza... Si portocalele au un miros. Pentru mine au mirosul Craciunului... Daca le mananc vara am sanse sa-l vad pe Mosul si nu pentru ca halucinez din cauza caldurii... Dar de obicei la Craciun toata lumea ofera si primeste si mananca sau vinde sau cumpara portocale... Mai e mirosul de brad. Care instantaneu imi aminteste de Craciun... Cel mai aiurea e ca il gasesti si la inmormantari... Sunt niste chestii total opuse... In fine... Oricum iarna predomina de mirosuri dulci. De vanilie, scortisoara, dulciuri, prajituri, lumanarele parfumate, betisoare parfumate, bomboane de pom, sampanie, glazuri si creme... O avalansa de arome si voie buna.
• Apoi sunt culorile... De Craciun sunt multe culori. Sunt culorile din bradut. Globuri colorate, fundite, cadouri, pungi de cadouri, beculete la casute si pe stalpi, ambalaje de bomboane, cu sclipici, fara sclipici, hainute colorate, lumanarele, postere cu verde, rosu, auriu, bleumarin si galben, visiniu, portocaliu... Totul inspira caldura, sarbatoare...
• Cea mai trista chestie dupa toate astea mi se pare lipsa zapezii. In curand o sa ajungem sa sarbatorim Craciunul in costum de baie ca in Australia. Parca daca nu e zapada nu simti ca se apropie Craciunul. Sau cel putin eu nu simt. Merg pe strada si vad beton pe jos. Nu vad zapada, nu e partea carosabila umeda sau inzapezita, nu se dau copiii pe gheata formata intr-o balta... Cand ma uit pe geam seara e ca si cand m-as uita pe geam vara. Nu vad alb totul, nu vad copii cu saniuta, chiote pe derdelus la miezul nopii, parinti care trag de copii sa vina la somn si ei promit: Inca o data. Doar una... 

Astept inca  fulgii mari la geam, florile de gheata la ferestre si spiritul iernii... un timp ce imi reaminteste de placerea copilariei.

La circ

Azi voi scrie despre circ. De circ la propriu. Si nu de circul zilnic din Romania. Din politica, tv etc...

La circ, in Targul Mosilor,
Pe gheata unui racitor,
Traia voios si zambitor
Un pinguin din Labrador.
"- Cum se numea?"
"-Apolodor."
"-Si ce facea?"
"-Canta la cor."

Deci nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator
Facea si el ce e mai usor:
Canta la cor.
Era tenor.
Grasut, curat, atragator
In fracul lui stralucitor
Asa era Apolodor.

Si intr-o zi, Apolodor,
Spre deznadejdea tuturor,
A spus asa: Mi-e dor! Mi-e dor...
De fratii mei din Labrador!
[...]

Camila Suzi, cea mai trista,

Plangea cu ochii in batista.

Ea ii fusese ca o mama,

Il invatase prima gama...

Cam atat imi amintesc exact din Cartile lui Apolodor, dar stiu ca erau grozave. Mi-au incantat copilaria. Si acum ca e si circul in oras m-a cuprins nostalgia. Si vreau sa merg la circ. Vreau sa vad acrobatele zburand pana la tavanul cortului si clovnii cu gurile pana la urechi. Si o sa-mi cumpar si un nasuc colorat. Imi amintesc de ultimul film din seria "Academia de politie". La Moscova. Cand tipul nu-mai-stiu-cum-il-cheama isi modifica numele in calculator, intai ca o gluma de hacker, apoi din greseala, si ajunge in misiune la Moscova, in locul altui cadet, seful de promotie. Si acolo intalneste o tipa de care se indragosteste evident. Din cauza lui, ea isi rateaza vacanta, caci el ii spune sefului ei ce buna e in meseria ei. Ea fiind translatorul americanilor. Si seful o tine pe tot parcursul misiunii americanesti. Rusoaica i-o plateste ducandu-l la circ si cerandu-le clovnilor sa-l ia pe el voluntar din public la o proba ce presupunea inaltime. El avea teama de inaltimi... Dar draguti asa amandoi... Oricum seria a fost reusita la vremea respectiva si poate concura cu multe comedii de azi. In fine. O sa merg la circ. Si va las cu Gellu Naum si Apolodor, sau cu Ada Milea care are niste piese foarte reusite pe tema, sa va reaminteasca de povesti si copilarie...

Ai carte, ai parte, n-ai timp

• Nu am mai citit. E groaznic. Inainte citeam mult. Poate nu foarte mult dar citeam. Acum... Nu ma recunosc. (Apropo de recunoastere un banc: O batrana de 85 de ani primeste instiintare de la Dumnezeu ca pentru credinta ei va trai inca 25 de ani. Batrana isi ia agoniseala de o viata si merge sa-si faca operatii estetice, se aranjeaza, vopseste etc. Cand sa iasa pe strada arata de 30 de ani. Barbatii o fluierau etc. O calca o masina. Ajunsa in cer: Pai cum Doamne...? N-ai promis Tu? El: Ba da. Dar cu atatea operatii cine te-a mai recunoscut?)
• Prima mea lectura de amploare a fost prin clasa I sau a II-a. Nu retin exact. "2 ani de vacanta" de Jules Verne. Cu copii, despre si pentru copii. Foarte dragut. Apoi a urmat "Ocolul Pamantului in 80 de zile". Nu a fost la fel. "20000 de leghe sub mari" nici atat. Noroc cu filmul ca am aflat finalul. "Copiii capitanului Grant" am inceput-o de 5 ori si niciodata nu am terminat-o. Ma opream undeva cu o sticla si un mesaj. Ori nu erau ele atractive ori eu ramasesem la prima mea lectura cu gandul si in comparatie cu ea restul palea... Au urmat apoi altele. Prin clasa a 4a am citit "Ciresarii". Facusem un trend. Reeditam "Ciresarii" in viata mea. Personajele prindeau viata printre colegi. Citeau cu totii volumele. La scoala, acasa, pe sub banca... Se inchegase un grup chiar foarte dragut... Din el doar cu o persoana am ramas in relatii peste ani. El este prietenul meu G. (amintit in postul precedent). In schimb nu am citit "Harry Potter". Pentru ca urasc dependenta. Si ii vedeam pe toti dependenti de un personaj de carte... Daca tanti aia in Marea Britanie facea parte dintr-un grup terorist si vroia o distrugere mondiala? Ar fi fost foarte simplu sa-l omoare pe Harry de tot dupa ce s-a jucat cu mintile a milioane de oameni si ar fi produs depresii la nivel mondial. Mii de copii dezamagiti si afectati pe viata.
• Cand am inceput cursul de japoneza, atractia spre culturile orientale m-a determinat sa citesc colectia lui James Clavell. Care m-a impresionat extrem de mult. O recomand oricui. Pare scrisa asa pentru toti si toate.
• Au urmat romanele lipsite de substanta, citite doar pentru ca foloseau un vocabular contemporan. Asta ma refer la cele in engleza pe care le citeam anul trecut ca exercitiu pentru Cambridge Exam. Acum citesc ce prind in franceza. Pentru Delf. 
• Imi doresc sa am parte din nou de verile linistite, petrecute in gradina bunicilor, la umbra unui mar, in hamacul meu galben, cu o carte in mana din placere, nu pentru examene sau pentru scoala, recitind "Mandrie si Prejudecata" si visand la un domn Darcy acolo undeva, waiting for me...

Entalpia vietii

     Ce am zis ca trebuie facut cand n-ai chef de munca/invatat? Scrii pe blog. Acum ar trebui sa invat la chimie. Cu entalpia de formare a unor substante. Entalpia unor reactii... Dar ca sa nu scriu total pe langa subiect o sa povestesc despre entalpia vietii. (Entalpia de reactie reprezinta caldura schimbata de sistem cu mediul la presiune constanta). In viata avem parte de reactii endoterme, cand primim caldura sufleteasca si prietenia celorlalti dar si de reactii exoterme... cand oferim si nu primim nimic. Prietenul meu cel mai bun (dupa tata desigur) sustine ca in viata nu primesti mai niciodata atat cat ai oferit unei persoane, dar ca niciodata sa nu te astepti la asta. Deci practic unele relatii sunt menite a ramane exoterme, dar ele nu trebuie contorizate. 

     Ar mai fi ceva... Relatiile in care si oferi si primesti cum se cheama? Am uitat sa-l intreb. Eu zic ca se cheama prietenie pentru doi. Prietenii stiu de ce...

     La rubrica "Anunturi". Sambata am fost la Bucuresti. Pentru cei care nu stiu, la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" situat in spate la Intercontinental (ma rog undeva pe acolo ca hotelul ala nu prea are decat 3 fetze fara spate), pana in 31 ianuarie 2009 se gaseste o expozitie cu miniaturalele inventiilor lui Da Vinci. Cat timp ea poposeste in tzara noastra merita vizitata. Pentru 20 lei, respectiv 10 cu reducere, se pot observa parasuta, tancul, elicopterul, scripetii, colacul de salvare, aparat de forat, bicicleta, reflectorul, schimbatorul de viteze etc... Toate inventate de Da Vinci, forme primitive foarte apropiate de cele de astazi. 

     Ps: O poza superba ce oglindeste starea de spirit 'entalpica'. 

     

Cand n-ai chef...

     Cand ai chef de munca te asezi intr-un colt si astepti sa-ti treaca. Dar cand n-ai? Maine am test la geografie si cheful intarzie sa apara. Am amanat testul asta cat s-a putut si saptamana trecuta proful, un tip foarte simpatic de altfel, care ne canta "De-as avea patru dromadere...", a spus: " Saptamana viitoare, ploua, ninge, greva, greva in Somalia sau cutremur in Romania eu tot va dau testul." In mod paradoxal aseara si-a rupt piciorul. Noi, chipurile grijulii de fel, sa-l sunam sa-l intrebam de sanatate. Poate sa-l intrebam daca doreste portocale, banane, ce mai duc romanii in vizita la spital... Omul a intuit insa intentiile noastre si a raspuns prompt: "Maine vin si va dau test." Dar cheful tot nu vine... Deci cand n-ai chef de munca, scrie pe blog.

 

Un timp al fericirii

 Ce este fericirea? Am cautat si eu pe google si parca nu am gasit totusi raspuns...
           Din ce imi aminteam:

1. "Fericirea nu este lucru usor, e dificil s-o gasim in noi, si imposibil s-o gasim aiurea." (Chamfort)
2. "Prima conditie pentru a nu fi nefericit este sa n-ai timp sa te gandesti la nefericire." ( Bernard Shaw)
3. "Fericirea nu-i un fel de a trai. E o sansa pe care o intalnesti o data in viata. Tine-o bine in mana si strange degetele, ca sa nu-ti scape. Daca deschizi palma, minunea isi va lua zborul." ("Torente" - Marie Anne Desmarest)
4. "Fericit ca sunt... Ca sunt ce? Ca sunt, pur si simplu."                      

Si totusi ce e fericirea? Pentru mine este un lucru marunt... Este atunci cand sunt cu ai mei si ma simt in siguranta, ma simt acasa, ma simt iubita si as sta asa mereu. E atunci cand vorbesc cu un prieten foarte bun la telefon ore intregi despre nimicuri, dar stiu ca e o persoana careia ii pasa de mine acolo undeva, care ma face sa rad cand sunt trista si care m-ar sustine oricand. E atunci cand fac o activitate cu clasa si vad ca poate exista si unitate si solidaritate si e chiar touching. E atunci cand gratie minutelor rds rad momente in sir cu prietena mea S. E atunci cand bunica imi multumeste ca i-am cumparat si ei betisoare parfumate (s-a molipsit de la mine si sunt de nedespartit). E atunci cand ma uit pe geamul scolii si vad centrul vechi si sunt fericita ca sunt acolo. E atunci cand trec pe sub castanii seculari pe sub care au pasit si mama si tata si bunicul si unchiul la vremea lor de sagunisti. E atunci cand... si mereu.

Pentru tine cand este?

Invingatorilor li se dau (flori) calculatoare...

• Da. O clasa de liceu terminala. Dupa mediile de admitere cea mai buna din judet. Cu un dirig pe masura. Teoretic. Care ne-a invatat ca numai notele conteaza. Ca nu are importanta stiinta si ce ai in cap, nu conteaza principii si valori, ci doar notele. Niste cifre pe o foaie. Asa s-a facut ca 3 ani ne-am sapat la propriu si la figurat 28 de persoane pentru note. Nu pentru ca ne pasa, nu pentru ca vrem, nu pentru ca ne cearta parintii. Ci pentru ca sa nu urle dirigintele la ora de dirigentie. Astfel, cu o medie anuala de 9,5 pe clasa, am fost considerati cei mai buni. Dupa cum spuneam o tampenie. La olimpiade stam mai prost ca restul claselor, o dovada a faptului ca in afara de medii nu avem nimic special. Nici macar nu ne-am permis asa cate un chiul de liceean. In masa nici pomeneala. De vreo 3 ori in 3 ani a iesit si scandal... In total vreo 5 absente in masa fara acordul nimanui. Scutiri? Verificate sa fie reale, nescanate, adeverinte de la medic originale, whatever.
• Si dupa toate astea, ministerul a decis sa ne premieze. Dotand liceul cu al 6lea laborator de informatica, a zis sa nu il lase publicului larg, ci celor mai buni. Pentru un invatamant computerizat la nivel occidental. Lectie pe calc. Pc-ul si copilul. Toate ca toate dar ce a presupus asta? Mutarea intr-o noua clasa. Friguroasa. Nu merg caloriferele. Nimeni nu pricepe asta si daca obiectam suntem nerecunoscatori. Mutarea in banci. Ca nu mai sunt banci individuale. Astfel ne-am certat ca la usa cortului pentru banci. Multumim lui Tariceanu si dirigului care nu a luat masurile cuvenite. Dar culmea: prizele nu merg. Mai pe romaneste spus ciu-ciu calculatoare. Ca in bancul ala cu nebunii la ospiciu. Ce ati facut azi? Am inotat. Si ne-a zis instructorul ca daca suntem cuminti maine ne pune si apa in piscina. Adica merg calculatoarele. Daca bagi un singur calculator in priza. Mai multe pa. Ca sa nu mai zic ca sunt 26 calculatoare si noi 28. Multumim din nou cretinilor alora pentru ca stiu sa numere macar pana la 26. De 20 de ani Romania e condusa de niste idioti ce se cred binefacatorii patriei. Macar 6 ani de acum incolo avem certitudinea ca va fi tot asa de 'bine'. Pentru ca macar atat pot si ei numara... cat sa mai fure adica 'telea.
• Si cireasa de pe tort? Calculatoarele au windows vista versiune romana ca niste nationalisti ce suntem. Dar ce pacat. Prost instalat. Ca de. Ne-a mancat curiozitatea. Am vrut sa stim de ce ne-au frecat si am deschis mirificele masinarii... Please reinstall... lalala. Please install a new minister. This version is corrupt(ed).

Epoca de Aur

           

 "E o expresie pe care o intalnim in limbile tuturor popoarelor si are sens de epoca fericita, de belsug, glorie, pace; iar daca ne referim la istoria artelor sau a stiintei, inseamna o epoca de mare inflorire si stralucire. Ea a fost folosita pentru prima oara de poetul grec Hesiod care a trait in secolul al VIII-lea i.e.n. Se afla in poemul lui 'Munci si zile', in care imparte istoria lumii in 5 epoci sau varste, dintre care prima "epoca de aur", epoca patriarhala, de sub semnul lui Saturn, era aceea cand oamenii traiau ca "zeii, fara a munci si a suferi." Tema a fost mai tarziu reluata de Ovidiu in "Metamorfozele" si rand pe rand, de alti poeti. Scriitoarea franceza Lezay-Marnesia, din sec XVIII, spunea ca "Epoca de aur era tocmai aceea cand nu domnea aurul.""

            Eu sunt o persoana fericita. Sunt o persoana multumita cu ceea ce are, trebuie sa recunosc deloc putin si as fi fericita daca pentru restul vietii as avea ce am acum. Am o familie grozava, nu este mare, dar este unita. Si toate intamplarile alea care le vedem in filme in familiile fericite: reuniuni de sarbatori, vacante impreuna, surprize la diverse ocazii, spiritul de echipa si eterna solidaritate sunt prezente zi de zi. Si e atat de bine sa fii lipsit de griji, sa fii in armonie cu toata lumea si seara sa te intinzi recunoscator in pat si sa ai impresia ca te afli intr-un pat regesc, cu baldachin si matasuri scumpe, in care adormi cu zambetul pe buze, avand senzatia ca ai totul. Culmea e ca nu stiu cate din VIP-urile de astazi, 'regii' diverselor domenii, pot spune asta din patul lor cu cristale Swarovski. Nu stiu cati apreciaza ceea ce au sau la culcare se pot compara cu mine prin ceea ce simt. Eu ma simt ca personajele alea din filme, unde e totul roz si fericit. Si ma simt tare bogata. Si norocoasa si fericita.
           Uneori totusi ma gandesc cum ar fi viata mea in locul unei tinere de acceasi varsta, care are in cont cateva milioane de euro. Ma gandesc ca toata ziua si-o petrece prin centre de infrumusetare, mall-uri, si cand vine acasa desface toate pachetele si se asaza in fata plasmei cat timp menajera aseaza hainele in dressing room, apoi spre seara apuca sa alerge sa-si sarute parintii de bun venit, sa le zica ca si-a cam golit cardul, pentru ca apoi sa iasa in vreun bar scump si la moda cu prietenii sau sa dea o petrecere la piscina. Nu stiu daca asa fac toate sau macar vre-unele dar asa imi imaginez eu. Si apoi ma gandesc ca eu daca as fi in locul ei as face cam tot ce fac acuma, si as fi o persoana obisnuita doar cu ceva mai multi bani. Apoi ma gandesc din nou si cred ca ma insel. Cred ca as fi ca ea. Pentru ca as fi vrajita de lumea ei, m-as schimba involuntar si nici macar nu m-as mai putea considera bogata, multumita si recunoscatoare. In nici un fel. Dar pentru asta am si eu zile, in care imi permit extravagante, din amuzament sau ca sa ma simt Pretty Woman. Cand merg la 'shopping' si cumpar mai mult de 3 articole si apoi cu pungile cu inscriptia magazinelor 'walk down the street'... Sau merg la manichiura la salon si imi rasfat cuticulele cu tratament profesionist. Ori stau cu o masca pe fata si imi inchipui ca sunt la salon. Insa ma bucur ca la sfarsit de zi iau cina mereu in familie, povestind de toate nimicurile de peste zi, apoi imi iau laptopul si ma asez in 'patul cu baldachin' pentru a mai povesti cu prietenii si a mai organiza cate o iesire. Pentru mine epoca de aur e acum si sper sa fie mereu.
            
        

Clipele sunt pretioase.

• Am 18 ani. O sa mai traiesc maxim maximorum inca 18x5 ani. Asta daca beau ceva potiuni. Si cand ma gandesc ce repede s-au scurs. Ce repede vor trece. Mi-e teama ca nu voi apuca sa fac mare lucru si ca voi ajunge la final sa ma uit in urma si sa simt o strangere de inima si un ghem in stomac vazand cate am facut si cate puteam sa fac.
  
• Pe vremuri abia asteptam sfarsitul de saptamana. Il planificam. Mergeam la scoala si dupa fiecare lucrare sau ora eram cu 60 de minute mai aproape. Mai aproape de somn de voie, un roman favorit, sims la nesfarsit, iesiri cu parintii sau colegii etc. Am ajuns la liceu si cercul de cunostinte s-a largit. Nu mai erau doar colegii de scoala si de la scoala de limbi straine. Acum erau cei de liceu, cei de la Cercetasi, de la cursul de Japoneza, cei de la activitatile de voluntariat, de peste tot. Si tot mai multe iesiri, tot mai multe activitati.
• Acum nu mai astept week-end-ul. Pentru ca vine foarte repede si trece la fel. Pentru ca trebuie sa ma impart si nu stiu unde mai repede. Pentru ca nu il mai planific eu. Se aglomereaza multe evenimente si trebuie sa renunt la unele sau la altele. Pentru ca am citit un pps pe net cum ca toata viata asteptam. Sa terminam scoala, sa creasca prichindeii, sa ne pensionam, sa ne luam masina, casa, sa mergem in vacanta, sa avem nepoti etc. Dar ce tot asteptam? Credem ca vom avea vreodata mai mult timp? Din contra. Si frumusetea calatoriei prin viata nu consta in scopul si finalul ei, ci in calatoria insasi. Deci nu mai astept. Nu am asteptat nici Noaptea Devoratorilor de Publicitate, unde in deschidere trupa Deko a facut sa rada mii de persoane: de ce ne luam hartie igienica cu aroma delicata de musetel? Conteaza? Face cineva diferenta intre aroma delicata si aroma normala? Sau nu cumva sa mirosim prea tare a musetel. Sa nu parem tzarani. Ia uite, vine ala cu campul de musetel dupa el! Sau cum fetele isi cumpara creme. De dimineata, de pranz, de seara, de zi, de noapte, de perioada dintre dupa amiaza si seara cand nu stii exact ce e dar nu cumva sa nu ai crema. In plus toate cremele sunt hidratante. Si intreaba serios comicul: Dar ce? Voi pierdeti apa pe undeva? Barbatii nu au nevoie de crema hidratanta? De ce nici un produs de-al lor nu e hidratant? De ce? Pentru ca ei beau bere... Etc. Nu am asteptat nici lansarea James Bond Quantum of Solace. S-a dus mitul James Bond. Nu mai e replica "My name is Bond. James Bond." Dezamagire profunda. Si cate si mai cate. Dar nu mai am timp sa scriu. Mai sunt si altele de facut. Viata e scurta.

Euforia Wenty is gone

• Eram atat de incantata de blog, parca as fi fost un copil mic cand primeste o jucarie noua si in urmatoarele zile nu se mai desparte de ea. Dupa ce euforia a trecut nu am mai scris la fel de des.
• Pe langa euforia produsa de blog, mai exista pentru mine euforia denumita sugestiv Wenty. Wenty este faimosul Michael Scofield din Prison Break. Eu in general ocolesc lucrurile care creeaza dependenta. Din principiu si pentru sanatate (Evitati excesul etc.). Dar cu PB a fost altceva. Vedeam colegii mei venind la scoala cu ochii nedormiti, suparati si trishti, spunand: La 5 azi noapte inca nu l-am gasit pe net... Era febra sezonului 3. Daca atunci cand ajunsese pe la noi valul PB, sezoanele 1 si 2 se incheiasera de mult, sezonul 3 era inca dat cu portia saptamanal... Colega mea S. se ruga de mine sa ma uit, gasind argumente pro de genul: este cu un inginer arhitect (santaj sentimental - eu visandu-ma un viitor arhitect la vremea aceea - apropo mi-a trecut si euforia aia), e atat de frumos tipul asta, are niste manute ca de papusa (santaj sentimental - citisem undeva ca mainile sunt considerate de psihologi cele mai expresive dupa ochi. De atunci manutele au valoare simbolica, sunt la fel de sugestive ca numele folosite de Caragiale, si parca ajuta mai repede la catalogarea oamenilor). Cand ajunsese la partea cu Cotidianul si PB pe DVD, am inteles ca se difuza si pe ProTv, cunosteam totul despre serial fara a sti macar cum arata actorii... Stiam chiar ca Wentworth declarase intr-un interviu ca e gay ( sau cumva se lansase zvonul asta) .. fetele nu puteau accepta asa ceva si pe loc au intors-o in favoarea lor: se facea ca Wenty, acaparat de atata popularitate, dorea sa mai stavileasca reprezentantele sexului frumos lansand un astfel de zvon. De parca Wenty nu avea altceva mai bun de facut acolo la Chicago decat sa zica: Eu sunt Mesterul Manole, zidesc si construiesc, eu nu sunt gay, dar voua asa va spun ca sa nu mai sara pirandele pe mine, oricum eu am atatea ca pot face un harem sau pot zidi una la fiecare temelie de casa ce o construiesc. Si ajunsesem sa il detest pe Wenty pentru ca era pretutindeni si perfect. Decisesem sa nu ma uit niciodata la Wenty, ca si asa facea destui bani, nu vroiam sa-i sporesc averea dusmanului. Pana cand, intr-o zi a venit mama acasa imbrobodita de o colega, injectata ireversibil cu virusul Wenty. In mana avea DVD-urile fatale. Ma uitam cu spaima la ele, lucrul de care ma temusem atat de rau era in propria mea casa acum si nu mai era nimic de facut. O poseda si pe mama. Am inceput sa ne uitam, eu numai de dragul ei, dar ne-am tot uitat. A 2a zi eu aveam teza dar nu a contat. La teza la mate aveam un singur gand: sa ajung acasa sa ma uit la PB. Urmatoarea zi mama trebuia sa faca pregatirile pentru reuniunea de clasa dupa 25 de ani. Iși luase si zi libera dar nu ne-am lasat pana nu am terminat cu Wenty. Obsesia cu Wenty a mers pana la a cumpara Persuasiune de Jane Austen ca sa aflu de unde l-au *denumit* asa parintii. Apoi am asteptat cu nerabdare sezonul 4. Si euforia s-a dus. Totul acum e comercial, asa lungit ca sa fie. Daca terminau dupa sezonul 1 si 2 probabil chiar ramanea in istorie ca unul dintre cele mai bune seriale. Dar ei s-au lungit ca doar de... banul conteaza si cand mai prind ei asa audienta... Si l-au distrus... Ca pe orice lucru special...