Afara e un peisaj de basm. De la fereastra mea vad strada, copacii, aleile... toate toate albite de zapada. De ieri dimineata de cand m-am trezit si am vazut cum ningea de frumos, parca nu m-as mai dezlipi de geam... In sfarsit poate veni Craciunul. Parca mai e un peisaj propice pentru Craciun. Am cautat melodioare cu tematica, mi-am cumparat chiar un cd cu colinde pentru iubitorii de jazz... Nu sunt chiar fan al acestui gen dar la colinde parca prinde bine... Si desi nu stiu ce superstitii populare imi interzic sa ascult colinde pana de Mos Nicolae, eu nu mai am astampar, magazinele sunt ticsite de obiecte de Craciun, bradul cel urias si stramb ca de obicei se gaseste deja in centrul orasului, pe stalpi sunt beculete, desi inca neaprinse, copiii chiuie pe derdelus, se dau cu saniute si lopatele din alea haioase si colorate, pe care ma dadeam si eu, pe care ingheti bine si care iti dauneaza grav sezutului. Dar la varsta lor nici pentru mine nu conta. Nu conta ca aveam tzurtzuri la nasuc, sau ca nu mai imi simteam nici un degetel, sau ca aveam obrajorii rosii si in momentul in care ajungeam in casa incepea dezghetul... al naibii de dureros... Degetele erau strabatute de intzepaturi crunte, obrajorii parca luau foc... Dar nimic din toate astea nu conta. Mai vroiam o data. Si inca o data... Doar o data... Acum nu as mai fi in stare de asta... Sa inghet pana in adancul madularelor... Dar tot imi place... Sa ma plimb cand ninge, sa privesc de la geam, sa admir peisajul acesta plin de dinamism si bucurie... Intr-un mod mai batranesc as putea spune. Da. Am crescut... Nu mai e la fel... Si ce e mai dureros e ca nici derdelusul nu mai e asa animat si arhiplin ca odinioara... Acum copiii stau la calculator si cauta poze cu Mosul si isi pun oameni de zapada la avatar... Nu ii mai fac ei...
- Ce urmeaza? Ceva asemanator... Si copilul din fiecare din noi isi va permite pentru 3 zile sa dea glas bucuriei...
- Tu cum simti/astepti Craciunul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu