Eram zilele trecute intr-o incapere dintr-un cartier marginas. Incaperea este draguta si eleganta in comparatie cu locatia cladirii. Asta conteaza totusi mai putin. Priveam pe geam : undeva se vedea un bloc urat. Poate nu urat. Cred ca odata a fost frumos chiar... Dar acum era dezolant. Murdar. Un bloc peste care timpul si-a pus amprenta intr-un mod dezagreabil. Geamul era deschis si nu stiu daca pana atunci se auzise ceva de afara caci eu ma concentram asupra muzicii din interior. Dar dintr-o data, sunetul de afara parca razbatea pana la mine. Era o melodie. Culmea a fost ca nu era o manea desi zona se preta la asa ceva cu varf si indesat. Melodia era una draga mie : ”I will always love you. Whitney Houston”. Se auzea asa parca de departe si primul meu gand s-a indreptat spre o sala de bal, cu lumini izvorand din candelabre luxoase cu multe cristale, nu Swarovsky oricum, cu oameni imbracati elegant care danseaza lent pe ringul de dans, fredonand mintal versurile melodiei lui Whitney... Urmatoarea reactie a fost ca melodia nu se potriveste blocului din fata mea. Parca era o discrepanta... Nu ma asteptam sa aud melodia acolo. Nu asta mi-ar fi inspirat melodia daca as fi auzit-o intaia oara. Apoi am realizat ca de fapt asta e esenta. Muzica leaga oamenii de pretutindeni. Bogati, saraci, faimosi, necunoscuti, frumosi, urati, romani, americani, chinezi, albi, negri. Daca omul din periferia unui oras romanesc nu savureaza aceeasi mancare ca starletele de la Hollywood, nu se imbraca cu haine de calitatea celor ale vedetelor, poate asculta in schimb aceeasi muzica. Muzica nu este pentru bogati si celebri. Este pentru toti. Nu ai bani sa cumperi un CD ? Nu-i nimic. Auzi melodia la radio. Nu ai radio ? Te plimbi prin magazine si o asculti la difuzoare. In schimb daca nu ai bani de caviar, povestea se incheie aici.
Si mai e un lucru care apartine tuturor in acelasi timp si de fapt nimanui. Un lucru comun tuturor. (Poate mai gasiti voi altele.) Vazusem odata un film, cu o mama si un copil. Nu mai tin minte mai nimic din el dar mi-a placut o secventa. Mama pleaca in delegatie pentru cateva zile si pentru ca nu erau ca acum webcamuri, telefoane mobile superperformante si altele, mama ii spune odorului cum vor pastra legatura. Uitandu-se la LUNA. Luna este in acelasi timp si la Bucuresti si la Brasov si la Constanta. M-am lungit cam mult. Ideea e ca plec la mare in cateva ore si fiind rac, mi se face repede dor de locurile dragi mie si de oamenii din jurul meu. Dar ma uit la Luna si ma simt de parca as fi cu ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu