Viata in stomac

                       Cand am o zi mai plina nu am timp sa mananc cand mi-ar fi foame. Aman grandiosul eveniment cat e necesar, preferand sa fac tot ce am de facut numai sa stiu ca am terminat. Dar cand ajung sa mananc are loc un hazard natural. Mananc repede si nu mai mestec bine. Atunci nu pot decat sa-mi imaginez ca bietul pitic ce pazeste intrarea in stomac se simte ca si marinarul care a vazut icebergul pe Titanic, adica tare nepustincios. Ramane incremenit cateva secunde si fara nici o reactie. Pana solicita trupe auxiliare de Comando sa faca fata armatei ce se napusteste incontrolabil, transportul de marfa sta la coada ca la vama. Ceea ce nu e normal ca aici se intra pe baza de buletin si fara verificari de tot soiul dintotdeauna. Atunci eu am senzatia ca mancarea s-a oprit aiurea si nu pot respira normal. (Daca mai tin minte de la biologie, de fapt se dilata peretele dinspre canalul respirator sa permita trecerea bolului alimentar, fiind singurul dintre toti peretii cu aceasta proprietate.) Iar in stomac se face rapid adunare generala si se dau sarcini. Cei de la departamentul prelucrare, precum si cei de la transport si export lucreaza asa ca in uzina in 3 schimburi. Masini cu produse de export pleaca asa prin tot corpul pana ajung si la degetul mare de la picior, urland pe la fiecare celula: Mancare, mancare! Cand au obosit toti, incep sa tzipe : Te rog opreste-te ! Opreste-te, te rugaaam ! Si eu cum nu-i prea ascult, ei incep sa bata in perete si sa faca greva... Si incepe sa ma doara asa un pic stomacelul si ma vad nevoita sa le fac pe plac... Sa mai zica cineva ca sindicatele nu au castig de cauza...