Venind in seara aceasta din oras, am avut parte de 2 vesti cel putin de neuitat. In primul rand, niste colegi de la meditatii, care au avut admiterea la Bucuresti la arhitectura, nu au intrat, ceea ce m-a nelinistit considerabil in legatura cu sansele mele peste un an. In al doilea rand, tot intrand pe messenger, o persoana ma ataca brusc: "Ai vazut stirile? Poimaine murim!!!". Nu am reactionat nici cum. In prima faza mi-am adus aminte de o discutie din seara aceea, in care un coleg de la japoneza si-a facut simtita prezenta descriindu-ne o secventa din Scary Movie, in care cineva primeste un telefon prin care i se anunta moartea in 7 zile. Chipurile, la aflarea vestii acesta intreaba: Se numara si zilele de weekend? Poate ma voi delecta candva cu celebra pelicula ca sa pot fi sigura ca scena e exact asa. In fine. Eu nu mi-am pus problema zilelor lucratoare, dar m-am intrebat cate lucruri voi fi facut pana poimaine. Apoi am aflat ca vestea este raspandita de Realitatea TV. Felul cum e prezentata si pe site-ul lor te duce cu gandul la un pericol iminent, inca din titlu afli ca numaratoarea inversa a inceput si omenirea mai are 48 de ore de viata. In final, fac astia ce fac si iar se intorc la numarul 2012. Am auzit varii teorii pe tema, cum calendarul mayas se termina atunci, cum planetele se aliniaza nu stiu cum, cum se va dilata timpul si ne va 'ajunge' ca pe vremuri. (Asta nu o pot intelege. Lumea se plange ca nu mai ai timp de nimic, ca nu mai ajunge timpul ca odinioara. Unii zic ca s-a contractat timpul si alte bazaconii. Eu pe asta nu o cred. Evident ca nu ne mai ajunge timpul. Daca pe vremuri televizorul era o raritate, astazi ne impartim timpul intre zeci de canale tv, calculator si internet, stat in trafic cu orele, caci toata lumea are masina spre deosebire de odinioara, si culmea e ca nimeni nu a mutat blocurile si strazile au aceeasi latime ca si atunci cand gaseai o singura masina la ora 12 ziua in trafic.) Ca numarul 2012 sa para si mai mistic, il mai leaga acum si de niste gauri negre care chipurile ne vor inghiti ca in povestile cu zmei si balauri. Nu stiu de ce dar asta imi aminteste teribil de anul 2000. Aceeasi legenda potrivit careia 2000 aduce sfarsitul lumii. Nu a venit sfarsitul. A venit pentru cativa oameni, cam acelasi numar ce se pierde anual... Sfarsitul vine cat se poate de incet. Vine zilnic. Mor tot mai multi oameni de SIDA, cancer si alte boli incurabile. Noi boli apar, remedii ba... Incep razboaie zi de zi, cutremure, tsunami, inundatii... seceta, foamete... Sfarsitul e zi de zi in fiecare colt al lumii. Vine si ucide lent. In reclame tv si afise pe strada erau diverse statistici de genu': La fiecare 4 sec, in lume o persoana moare de inima. La fiecare minut, un american moare de cancer. La fiecare 8 min, in lume o femeie moare de cancer la san. Nu stiu cat adevar au, dar daca sunt cat de cat adevarate, sunt dovada palpabila a sfarsitului, mai palpabila decat niste gauri negre.
In plus mai sunt toti oamenii aia care traiesc studiind universul. Nu stiu daca e gresit. Dar pentru mine e o pierdere de vreme. Prefer sa traiesc in lumea reala. Prefer sa nu ma intreb de ce sunt pe planeta asta, ci mai degraba sa ma bucur de fiecare moment pe ea, pentru ca nu stiu pentru cat timp voi fi. Mi se face pielea de gaina numai cand incep sa ma gandesc la chestii din astea asa de avansate. Si ideea de infinit, de atata gol si spatiu... Milioane de ani lumina cand pentru mine e foarte mult sa merg de la Brasov la Constanta cu trenurile ceferiste... Pentru mine adevarata gaura neagra e universul in sine... Toate pozele alea din spatiu, cu dominanta de negru imi dau aceeasi senzatie pe care mi-o da marea noaptea... Privind de pe plaja in bezna, nu poti distinge nici macar de unde incepe apa prea bine, clar nu stii unde se termina si ce e acolo in intuneric... Si asta ma sperie... E ca la sims. Ma joc si totul e colorat si viu si in miscare si deodata se blocheaza... Imi apare un ecran negru, inert, pe care palpaie cursorul alb... Si parca sunt prinsa acolo incercand sa revin la 'viata' din joc... Eu cel putin asa m-as simti in spatiu. Captiva... O senzatie de claustrofobie desi as fi intr-un spatiu vast, o intindere infinita... Si m-as sufoca incercand sa revin intr-un spatiu mic ca Terra... Iar acolo nu mai exista butonul Restart...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu