Mergand cu trupa la mare, am trecut prin multe gari. La plecare prin cea din maretul oras natal, la intoarcere prin cea din Costinesti Tb., prin cea din Constanta si prin Bucuresti Nord, unde trenul a stationat 40 min. Pe langa mizeria generoasa cu care ne incanta fiecare gara romaneasca in parte, exista o senzatie unica pe care acestea ti-o ofera. In filmul « Love actually », Hugh Grant vorbeste la inceput despre aeroporturi. In final aeroportul este punctul de intalnire al personajelor, dar in prima faza, aeroportul este descris ca dovada vie a faptului ca dragostea exista si este peste tot. Cam asta imi inspira si mie o gara. Este un loc in care se imbina dragostea, dorul, amintirile, despartirile, revederile, trecutul cu prezentul si viitorul. Este locul in care oamenii isi permit sa fie sensibili, sa fie fericiti sau tristi, fara a mai se teme ca par ridicoli sau vulnerabili. Isi lasa mastile dure de zi cu zi, renunta a mai fi niste robotei ai sistemului, impovarati de grijile zilnice si dau glas bucuriei intalnirii, nostalgiei revederii sau tristetilor despartirii. Garile trezesc si multe amintiri. Te leaga de fiecare calatorie din trecut ce a inceput intr-o gara, te leaga de fiecare persoana pe care ai condus-o pana pe peron sau ai intampinat-o la coborarea din tren. Garile au pe cat de multa tristete, pe atat de multa bucurie. Intr-o gara vezi mai mult sentiment pe metru patrat decat oriunde altundeva. O gara nu e doar o intersectie feroviara. Garile intersecteaza destine, cladesc prietenii... Cu fiecare anunt la difuzor, ceva se schimba, cu fiecare tren care pleaca, pleaca si visele cuiva, cu fiecare tren care pleaca, cineva de pe peron, aparent tacut si nesesizat in multime ar vrea sa fuga dupa tren, ca intr-un film american, sa incerce sa schimbe destinul, sa opreasca trenul si persoana draga ce pleaca departe cu acesta... Dar asta e fictiune. In realitate nimeni nu opreste trenul, avionul, vaporul. In realitate, lumea se resemneaza intr-un final de Casablanca. Si asteapta alte trenuri... Care vor readuce speranta...
Hai vino iar in gara noastra mica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu