Despre pereti

     Peretele este foarte neindreptatit. Este asezat acolo unde vor altii, care se cred superiori, pe criteriul: In fond e doar un perete. Dar peretii stiu multe... Sunt martorii atator evenimente si secrete, au mai multe cunostinte decat Iri, uneori de la Stefan cel Mare pana la Nicoleta Luciu. Peretii sunt fericiti. Ei se adapteaza si nu se revolta pentru nimic... Unii se mai revolta si se darama... Un sfasaietor act sinucigas, un kamikaze razbunator. Sunt cei mai buni psihologi caci au urechi si stiu sa asculte pe toti oamenii fara a-i judeca. Dar peretii se bucura. Se bucura cand un copil ii mangaie, cand ii impodobeste cu linii si floricele, se bucura cand zugravul ii imbraca in haine noi, chiar daca se cheama Dufa si nu Armani... Rad cand ii gadila un cutremur, se simt batrani cand le apar riduri si crapaturi, iar cand sunt foarte foarte batrani sau bolnavi se darama... Este moartea lor... Atunci ei se gandesc la parintii lor care le-au dat viata, la prietenii pe care i-au avut si cu care au convietuit (geamuri, ferestre, tablouri, aplice)... Si isi dau seama ca au trait o viata simpla dar mai fericita decat a multor oameni. Pentru ca acolo, in lumea obiectelor, au avut prieteni mai statornici si mai adevarati decat multi oameni... Au fost fericiti pentru ca au stiut sa se adapteze si sa se multumeasca cu putin.