Ma uitam pe vremuri la Alias... Ocazional. Cand il prindeam pe Axn. Un episod mi-a starnit saptamana trecuta pofta de Alias portie completa. Si am degustat primele 2 sezoane cu entuziasm, ajungand acum la al 3lea, primul episod. (Cel care mi-a deschis apetitul). Sydney se scoala intr-o buna sau mai bine zis naspa zi, descoperind ca a fost declarata moarta in urma cu 2 ani, din care nu isi aminteste nimic. In cei 2 ani, iubitul ei s-a casatorit, tatal ei a ajuns la inchisoare, prietenul ei cel mai bun e intr-un program de protectia martorilor, prietena ei e moarta, casa ei a ars si are si dovada ca in cei 2 ani a comis crime cu sange rece despre care nu isi aminteste nimic. Toate ca toate dar partea cu iubitul mi se pare cumplita. Ce ar fi trebuit el sa faca? Ce sa faca ea acum? Ce sa faca el acum? Ce sa faca sotia lui acum? Toti sufera si nimeni nu e de vina. Si atunci ma gandesc ca desi de multe ori dimineata, cand ma trezesc si vreau sa cred ca e sambata nu zi de scoala, ca brusc s-a intamplat ceva si nu voi mai auzi de integrale la ora de mate, ca toti insensibilii din jurul meu au disparut si cand voi ajunge in sala de clasa nu imi va mai ocupa nimeni banca intr-o competitie hidoasa a clasei noastre, imi dau seama ca imi place totul asa cum e si nu vreau sa schimb nimic... Imi place sa ma scol dimineata si sa stiu ce e in jurul meu. Sa nu am surprize de genu' si sa nu mai fac diferenta intre realitate si vis. Imi place viata mea. Imi place si cel care imi zambeste dimineata, si colegul meu care de altfel ma uraste dar pana si beat stie sa ma tina la respect ("cu tot respectul, iti spun ca..."), imi plac si oamenii de pe strada, desi grabiti si adanciti in grijiile zilnice nu-si fac timp sa ma remarce, imi plac si frunzele in copac adiind, imi plac si frunzele acoperite de noroi pe trotuar, imi plac si copiii linistiti care zambesc smechereste, inteligent sau complice, si copiii care urla in magazine si ma calca in autobuz, imi plac pana si soferii de taxi care ma injura ca trebuie sa opreasca pentru mine la trecerea de pietoni, imi plac si tipele la volan care ma stropesc pe pantofii mei cei noi... Imi plac toti si toate pentru ca sunt parte din viata mea... Sunt dovada ca traiesc...
Dar ar fi unii care ar trebui luati de verzisori pentru a li se implanta niste cipuri sa inteleaga si ei ceva. Ceva care pe mine si pe altii cunoscuti mie ne face cu nervii... Cand esti pe messenger esti pe messenger pentru ca vrei. Nu te obliga nimeni... Nu vrei stai invisible sau faci sign out... Oameni buni, nu mai puneti statusuri cretine de genu' "Sunt suparat. DND". "Nu vorbesc cu nimeni. DNFD." Nu impresioneaza pe nimeni si este doar un mod nereusit de a atrage atentia... Daca nu vorbesti cu nimeni ce mai cauti pe mess? Daca esti suparat si nu vrei sa fii deranjat ce mai stai pe mess? Ce mai zici asta? Echivaleaza doar cu: "Na uite ca am mess. Sunt la moda... Dar tot nu vreau sa vorbesc... Dar sa stii tu ca am. Sunt retard declarat."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu